Acasa » Fotbal Intern » Superliga » Ce veste pentru Gigi Becali înaintea meciului cu Shkendija! Prietenul lui Octavian Popescu din Superliga pariază pe vedeta de la FCSB și anunță: „Va reuși asta iar!”. EXCLUSIV

Ce veste pentru Gigi Becali înaintea meciului cu Shkendija! Prietenul lui Octavian Popescu din Superliga pariază pe vedeta de la FCSB și anunță: „Va reuși asta iar!”. EXCLUSIV

Ce veste pentru Gigi Becali înaintea meciului cu Shkendija! Prietenul lui Octavian Popescu din Superliga pariază pe vedeta de la FCSB și anunță: „Va reuși asta iar!”. EXCLUSIV
Foto: ProSport

Octavian Popescu are șansa să joace iar pentru FCSB după o lungă perioadă de timp, iar Vali Gheorghe, fostul său coleg, este convins că fotbalistul lui Daniel Pancu de la Euro U21 va demonstra iar de ce este în stare.

Aflat acum la Petrolul, Vali Gheorghe pariază pe jucătorul roș-albaștrilor, care va fi în lot marți seara, atunci când Shkendija și FCSB se vor întâlni în prima manșă a turului doi preliminar din Liga Campionilor.

Octavian Popescu, gata să facă iar spectacol la FCSB: „Va reuși iar să se ridice!”

Fost jucător al lui Gigi Becali la FCSB, Vali Gheorghe a rămas în relații bune cu oamenii aflați și acum în curtea roș-albaștrilor, așa cum sunt Octavian Popescu și Florin Tănase.

Fotbalistul aflat sub comanda lui Liviu Ciobotariu pariază pe FCSB în lupta pentru titlu din Superliga, remarcând mutările făcute de Gigi Becali în această vară, în frunte cu veteranul Denis Alibec.

Cu mai mulți jucători (n.n. de la FCSB ține legătura), cum ar fi Tănase sau Tavi Popescu. Cu majoritatea dintre ei țin legătura. Vorbim la ceva timp, nu foarte des, dar vorbim. FCSB este din nou favorită la titlu, pentru că au făcut transferuri foarte bune. Ca lot, arată foarte bine”, a punctat Vali Gheorghe, pentru ProSport.

Jucătorul Petrolului este convins și că Octavian Popescu va fi iar la înălțime, mizând mai ales pe talentul celui care la un moment dat era un jucător esențial pentru FCSB. În ultima perioadă, s-a vorbit iar despre un transfer al lui Octavian Popescu, în condițiile în care acesta a fost dorit de cei de la Luzern, echipă aflată în prima ligă din Elveția.

Din punctul meu de vedere, da, va reuși să se ridice iar (n.n. Octavian Popescu)! Iar asta pentru că vorbim despre un copil destul de serios. Dar și foarte, foarte talentat. Și eu sper pentru el să-și revină, pentru că este un real talent”, a spus jucătorul Petrolului despre perla lui Gigi Becali.

Elias Charalambous a anunțat revenirea spectaculoasă a lui Octavian Popescu: „Suntem fericiți!”

Înaintea partidei de la Skopje, Elias Charalambous a anunțat că Tavi Popescu va fi în lotul roș-albaștrilor. Astfel, fostul jucător al României U21 are șansa să bifeze primele minute în acest sezon în tricoul campioanei României.

Ultimul meci al lui Octavian Popescu a fost la Bratislava, acolo unde România U21 a cedat cu Slovacia U21, scor 1-2. Astfel, echipa lui Daniel Pancu a încheiat fără vreun punct aventura din Slovacia.

Tavi este cu noi, suntem fericiți că este înapoi. A lipsit o perioadă lungă. Nu știu dacă mâine va juca, dar în lot va fi. Cu Bîrligea și Alibec vom vedea. Lucrurile merg bine, dar trebuie să fie 100%”, a spus Elias Charalambous, înaintea partidei cu Shkendija.